„Astăzi e ziua ta…”, spune un vechi cântec românesc. Ei bine, sperăm că nu citești acest text chiar de ziua ta, pentru că secretul unei aniversări reușite stă în planificarea din timp. Când aniversarea ta se apropie și vrei să le faci cinste colegilor de serviciu, te sfătuim să ții cont de câteva aspecte care vor crea un moment reușit.

Ce să ai în vedere când aniversezi la birou:

1. Numărul de persoane

Câți colegi vor sărbători cu tine? Pune-i la socoteală pe toți, chiar dacă o parte dintre ei absentează de ziua ta; nu poți să știi când primești „vizita” neprevăzută a unor persoane din alte departamente și ai nevoie de câteva porții în plus.

Calculul numărului de persoane te ajută să îți faci un buget estimativ și să te organizezi cu spațiul și vesela. Ca să fie cât mai precis, anunță-ți intențiile (față în față sau prin email) cu 2-3 zile înainte și vezi care sunt reacțiile – cine poate participa și cine nu.

2. Stabilește un meniu

În funcție de bugetul de care dispui și de timpul pe care îl poți aloca pentru mini-petrecere, gândește-te la ce le-ar plăcea colegilor să mănânce. Pizza pentru toată lumea? Aperitive sărate, saleuri, sărățele? Sau poate vrei să impresionezi cu ceva gătit de tine? Dacă lucrezi într-o companie mare și sunt mulți colegi pe care trebuie să îi cinstești, o firmă de catering ți-ar putea fi de mare ajutor.

Oricare din variante funcționează pentru voi, bufetul suedez este configurația optimă pentru o aniversare la birou. Fiecare poate servi ce și cât dorește și se poate mișca liber prin încăpere, cu farfuria în mână, în timp ce socializează. Iar tu scapi de grija porționării și așezării mâncării în farfurii individuale.

Extra sfat: află dacă există în cadrul echipei persoane cu o dietă specială (vegetarieni, vegani, diabetici) sau cu diverse alergii (ex: la ouă, la gluten). Pentru ei vei include și câteva opțiuni dietetice.

3. Nu uita de desert!

Știm cu toții că momentul desertului e cel mai așteptat. Îndulcește-i pe toți colegii cu tort, prăjituri și alte bunătăți de casă. Nu vei da greș cu un tort aniversar frumos ornat. Poți merge pe variante clasice: tort de ciocolată sau tort diplomat, ori poți încerca alte specialități, precum tortul casei ciocolată și vanilie, cheesecake sau torturi cu fructe și diverse mousse-uri fine. Pont: în cazul unor anumite sortimente, ai ocazia să alegi cum vrei să fie îmbrăcat tortul (fie după imaginația cofetarului, fie în ciocolată, frișcă sau marțipan).

Dacă nu reușești să te decizi la un sigur sortiment, îți recomandăm miniprăjiturile asortate. Acestea se comandă tot la kilogram și sunt ambalate în platouri de 500 g sau 1 kg, în funcție de cum îți e mai confortabil să le prezinți.

Alte opțiuni de platouri la kilogram sunt paleurile – un asortiment cu specialități de fursecuri din blat fraged, cu diverse creme și topping-uri, pricomigdalele și priconucile – crocante și aromate.

Ce cantitate ai nevoie?

  •  Gramajul minim al unui tort este de 1.5 kg, cantitate din care poți servi între 10 – 15 persoane. Noi îți oferim posibilitatea de a comanda torturi de până la 5 kg.
  •  Un platou de un kilogram de miniprăjituri/saleuri/pricomigdale/priconuci este potrivit pentru cca. 10 persoane.

La Tuffli, avem experiență în a asigura partea dulce a aniversărilor cât mai simplu pentru sărbătorit: comandă online și primești produsele la locul de muncă, la ora aleasă de tine!

Garantăm nu doar punctualitate, ci și gust desăvârșit: în laboratorul nostru lucrăm numai cu ingrediente naturale, de bună calitate. Tot ca să-ți fie mai ușor, am creat kitul de petrecere – oferta testată și recomandată pentru aniversări. Pentru torturi, te rugăm să ne trimiți comanda cu cel puțin 48 h înainte.

4. Ce doriți să beți?

Alegerea sigură pentru o aniversare la muncă sunt băuturile răcoritoare. Ca să îi împaci pe toți, include două-trei variante: un suc acidulat, un suc natural din fructe, o limonadă. Pentru bună dispoziție, poți lua și o șampanie fără alcool – sortimentul pentru copii.

Dacă ai un frigider în chicineta de la serviciu, depozitează-le încă de dimineață acolo; dacă nu, cumpără-le gata răcite înainte de pauză ori adu-le reci de acasă.

Sfatul nostru este să cumperi răcoritoarele de la supermarket – acolo ai cel mai bun preț și o bună diversitate.

5. Micile detalii

Șervețele, farfurii, tacâmuri, pahare. Asigură-te că sunt suficiente și la îndemână în momentul în care dai strigarea la masă, ca să nu întrerupi mai târziu petrecerea. Fii responsabil cu natura: cumpără articole de unică folosință doar dacă nu dispui de veselă la birou și optează pentru variantele ecologice din carton.

Nu în ultimul rând, asigură-te că unul-doi colegi vor prelua rolul de fotografi și vor face câteva poze, ca să îți amintești ziua ta specială și peste ani!

Și după ce ai pus la punct totul, nu îți rămâne decât să te bucuri de companie bună și cadouri deosebite.

Noi îți stăm la dispoziție pentru comenzi online și livrarea prăjiturilor la serviciu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *